Orice părinte își dorește ca lectura să fie una dintre ocupațiile preferate ale copilului său. Însă odată cu dezvoltarea tehnologiei, cărțile au rămas pe un loc secundar, iar să-i motivezi pe copii să citească este din ce în ce mai dificil. Totuși, aplicând câteva mici trucuri și sfaturi, e posibil să le cultivăm dragostea pentru lectură și să-i facem prieteni cu cartea.
Citește-i copilului de mic, cu voce tare
Chiar dacă s-ar părea că bebelușii nu înțeleg cele citite, nu este adevărat. Ei absorb orice informație, de aceea e foarte important să le citim de mici, cu voce tare și clar. De asemenea, e importantă și folosirea tonalității potrivite, cât și citirea rar, astfel încât să aibă posibilitatea să proceseze povestea prin propriul filtru de gândire.
Alege povești scurte și ai răbdare
Pentru copii ar putea fi necesar mai mult timp pentru a se împrieteni cu cărțile. De aceea, primele cărți ar trebui să fie colorate, dar cu imagini reale și cu text puțin, care să-i atragă atenția.
Alege cărți interesante
Dacă celui mic îi plac mașinile, alege cărți cu mașini; dacă iubește prințesele, optează pentru cărți cu acestea. Personajele care îi sunt familiare îl vor capta și îi vor trezi interesul pentru lectură.
Nu refuza să recitești cărțile preferate
Dacă cel mic are o carte preferată și te roagă să i-o recitești, nu refuza. Oamenii de știință au stabilit că cititul repetat al unei povești are efecte pozitive asupra copilului. Așa micuții învață mai multe cuvinte și au un vocabular dezvoltat.
Fii tu un model
Copiii fac ceea ce văd la părinți. Dacă te va vedea pe tine cu cartea în mână, va vrea să facă la fel. Faceți un obicei din asta și bucurați-vă de seri de lectură în familie.
Nu folosi lectura ca pedeapsă
Lectura trebuie să fie o plăcere pentru copil, de aceea nu o folosi niciodată ca pedeapsă. De asemenea, nu-l impune niciodată să citească. Doar ai grijă să discuți cu el despre beneficiile lecturii și cât de important este să fie prieten cu cărțile.
Renunță la cărțile electronice
Decât să nu citească deloc, e bună și o carte electronică, însă cel mic ar trebui să înțeleagă că nimic nu se compară cu ținerea în mână și răsfoirea unei cărți reale. Studiile au arătat că oamenii, în special copiii, rețin și păstrează mai bine în memorie ceea ce au citit de pe hârtie. Așadar, oferă-i copilului cărți tipărite și nu electronice.
Mergeți regulat la librărie sau bibliotecă
Vizita la bibliotecă sau librărie, de unde copilul să-și aleagă singur cărțile, ar trebui să devină un obicei. Mai mult chiar, ați putea face schimb de cărți cu membrii familiei extinse, astfel încât în casă să aveți mereu cărți noi, care să atragă atenția copilului.
Dacă ne dorim copii care să iubească lectura, cărțile trebuie să fie o prezență constantă în viața lor. E foarte important să le asocieze cu momente frumoase, de aceea citiți împreună ori de câte ori aveți ocazia.
Lecturi plăcute!
sursa foto – Unsplash