Ți-ai pierdut gustul și mirosul? Iată de ce boli ai putea suferi!

În contextul pandemiei de Covid-19, pierderea gustului și al mirosului ar putea fi interpretate ca un simptom al îmbolnăvirii cu acest virus. Totuși, oamenii își pierdeau mirosul și gustul înainte de apariția coronavirusului. Aceste simptome ar putea ascunde boli mai mult sau mai puțin grave, fiind la început temporare, însă dacă sunt ignorate – afectând pe termen lung calitatea vieții pacienților.

Iată de ce boli ai putea suferi dacă nu ai miros sau gust!

Alergii sau sinuzită

Sinuzita sau alergiile se pot manifesta prin pierdere gustului și a mirosului sau a uneia dintre ele. Acestea cauzează inflamații și congestii nazale și pot fi ameliorate sau tratate doar cu medicamente prescrise de un specialist.

Polipi nazali

În cazul persoanelor care se confruntă cu polipii nazali, o consecință a acestora ar putea fi pierderea mirosului și a gustului. De asemenea, se mai manifestă prin: secreții nazale abundente, sforăit, hemoragii nazale frecvente, dureri dentare, dureri de cap.

Răceli sau gripă

Toate bolile tractului respirator se pot manifesta prin pierderea mirosului și a gustului. Acestea cauzează strănut, congestie nazală, febră și pot fi ameliorate cu tratamente naturiste: ceaiuri din plante medicinale, inhalații sau cu medicamente: antihistaminice, decongestionante, siropuri și diverse comprimate.

Diabet zaharat

Tulburările de miros pot avea şi o cauză endocrină, situaţii des întâlnite în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat care au deja complicaţii precum neuropatia diabetică.

Utilizarea exagerată a spray-urilor nazale

Specialiștii spun că și utilizarea spray-urilor nazale cu pseeudoefedrina și alte substanțe vasoconstrictoare sau cu zinc pot duce la pierderea temporară a mirosului. Din acest motiv, orice medicament trebuie administrat doar la indicația medicului.

Alte cauze a dispariției gustului sau mirosului:

  • Lovituri puternice la nivelul capului
  • Fumatul
  • Consumul de alcool
  • Arsuri la nivelul limbii
  • Unele medicamente
  • Carența de zinc
  • Infecții dentare
  • Boala Parkinson
  • Scleroza multiplă

Important: Dacă lipsa mirosului și a gustului survine brusc și este însoțită și de alte simptome, adresează-te de urgență la medic!

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.