Maria Casapu – ”Nu-mi venea să cred că eu cu mâinile mele am reușit să fac așa ceva!”

Maria Casapu este mămică a doi copii, o fetiță și un băiețel. Locuiește în Chișinău, iar maternitatea o inspiră la propriu. În acestă perioadă, pe lângă faptul că a creat o serie de bijuterii originale, Maria a mai descoprit o pasiune, pe cât de frumoasă, pe atât de gustoasă. Și anume, cea de a coace pâine. Să vedem cum a început totul.

Trebuie să recunosc din start că eu nu m-am gândit vreodată că voi coace pâine. Eram obișnuită să cumpăr pâine și eram ferm convinsă că este ceva absolut normal, mai ales că nimeni din anturajul meu nu coace pâine. Așa a fost până în ziua în care am citit compoziția unei pâini. Era una foarte “murdară”. Nu-mi aduc aminte ce producător și ce pâine anume era. Dar atunci m-am gândit că trebuie să fiu mai atentă la ceea ce cumpăr. Apoi a venit ziua în care m-am aprins la propriu! Căutam o rețetă pe internet și întâmplător am dat de rețeta unei pâini. Mi s-a părut atât de simplu de gătit, așa că imediat am adunat ingredientele. Am găsit drojdie uscată în casă, care n-a mai fost folosită de ani de zile. Am sunat-o pe mama să o întreb dacă poate fi bună. Mama a zis că drojdia tot drojdie rămâne. Ei bine, am făcut eu totul după rețetă, am lăsat pâinea să crească, dar ea n-a crescut deloc… Zic, n-are nimic, în rolă va crește sigur! Dar nici în rolă nu a crescut. Am scos pâinea coaptă care avea un miros oribil! Fiica mea, când a văzut-o, a început să strige să-i dau pâine chiar acum! A luat mult timp s-o conving că nu e bună și că voi face alta. Tot atunci am înțeles și prima lecție: drojdia (chiar și cea uscată) nu e bună dacă stă deschisă mult timp. A doua zi am dus fata la grădiniță și am mers direct la market după drojdie. Cum am ajuns acasă, am început să pregătesc pâinea. A ieșit o frumusețe enormă! Dar ce miros era în toată casa!!! Mie nu-mi venea să cred că eu cu mâinile mele am reușit să fac așa ceva! Eu, care nu făcusem niciodată nimic în rolă! Asta era data de 2 februarie 2017. De atunci, noi nu mai cumpărăm pâine. După asta au început experimentele cu tot felul de tipuri de făină, semințe, cașcavaluri, ierburi aromate. Apoi am trecut și la focaccia, baghete, lipii turcești și chifluțe. Mă minunam de fiecare dată de rezultat! De un an și jumătate fac pâine cu maia naturală de casă. Pâinea cu maia e ceva cu totul deosebit. Copiii totuși o preferă pe cea albă cu drojdie. Ok, e bine și așa, pentru că e facută acasă și nu e ca cea din comerț, cu aditivi.

Te inspiri de la cineva sau găsești rețetele pe internet? Sau poate le creezi chiar tu? Cum se întâmplă?

Mă inspir de peste tot! Încerc diverse rețete să văd ce ne place mai mult. Am avut și combinații mai puțin reușite, iar altele pur și simplu fantastice. Îmi place foarte mult decorul pe pâine. Îmi plac spicele desenate. Când pâinea crește, ele se evidențiază foarte frumos. O cunoscută m-a întrebat o dată, după ce a gustat pâine mea, dacă am făcut cursuri de coacere a pâinii, dar nu, nu am făcut. Am avut doar o mare dorință și motivație să fac asta.

Coci pâine doar pentru familia ta sau se întâmplă să ai și comenzi de a coace pentru cineva?

Acum coc pâine, în medie, de două ori în săptămână pentru familie. Dar se întâmplă să dau și prietenilor de familie, cunoscuților buni sau rudelor. Am oameni apropiați care mă roagă sa le dau pâine când mai coc. Și eu, sincer, împart cu mare drag pâinea cu cei apropiați.

Ținând cont de varietatea de pâine pe care o coci, probabil folosești și foarte multe ingrediente…

Da! Folosesc mereu produse proaspete, de cea mai înaltă calitate. Făină albă de calitate superioară, faină integrală italiană (pâinea coaptă cu faină integrală italiană are cu totul alt gust, unul superb, pe care nu pot să-l obțin cu făina integrală autohtonă), semințe, nuci, cașcavaluri gen parmigiano. Folosesc și rozmarinul, paprica dulce afumată. E o nebunie de gusturi și arome.

Ai un cuptor special pentru a coace pâine sau asta poate face orice gospodină acasă?

Nu am un cuptor special pentru pâine. Folosesc cuptorul standart, pe care îl folosesc și pentru alte bucate zi de zi. Pâinea pe care o fac eu poate fi făcută de orice gospodină acasă. E destul să ai dorință și un pic de timp pentru asta. Și sunt foarte mândră de faptul că am putut influența câteva femei să coacă pâine acasă.

Care este pâinea ta preferată?

Pâinea mea preferată este cu maia naturală de casă, din făină integrală cu semințe de in! O ador dimineața cu unt sărat. Restul zilei nu consum pâine. Iar pâinea preferată a copiilor este cu drojdie, albă cu cheddar, uneori cu cheddar și paprica dulce afumată. Aceasta oferă o aromă fină de fum. Nu știu cum să explic, dar e foarte gustoasă. Apropo, făcusem și pâine cu ceapă și brânză de oi! Doamne, nu se poate descrie în cuvinte acel gust! 👌🏼🥰

Știu că ai o pagină pe rețelele de socializare. Ai făcut-o pentru a promova pasiunea ta sau pentru a o dezvolta în ceva mai mult?

Pagina Pâinea de acasă am făcut-o din dragul față de ceea ce coc și ca să arăt și altora că se poate și acasă. Apoi m-a contactat o fostă profesoară de la universitate cu propunerea de a crea logo-ul mărcii. Avem deja câteva schițe și mai durează doar un pic până la rezultatul final. Mă gândesc că aș vrea o brutărie mică, unde aș putea servi vizitatorii cu mici delicii, gustări, cu vin, cafea, sau ceai. Dar acesta e doar proiect. Îmi dau seama că va trebui să mă mut cu traiul la brutărie și asta mă cam oprește. Vedem pe parcurs cum va fi.

Maria, mulțumesc și multă baftă îți doresc!

Mulțumesc!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.