Atunci când în familie apar copiii, casa nu mai este la fel de ordonată și curată ca înainte. Asta ar putea crea frustrări unei mame obișnuite să aibă locuința întotdeauna aranjată. Chiar dacă nu ai suficient timp pentru a te ocupa de casă sau cei mici își împrăștie hainele și jucăriile peste tot, poți aplica diverse trucuri care te vor ajuta să ții situația sub control.
Fiecare membru al familiei să-și pună lucrurile la locul lor
Pentru a avea casa ordonată, insistă ca fiecare membru să-și aranjeze la loc lucrurile după ce le-a folosit. Chiar și copiii își pot strânge singuri jucăriile, rechizitele sau hainele. E un truc simplu, dar care face o diferență enormă atunci când vine vorba de curățenie și de timpul fiecăruia.
Curăță vasele imediat dupa ce le folosești
Pentru a nu se aduna în chiuvetă tot mai multe vase pe care nu vei mai reuși să le cureți, ai grijă să le speli imediat ce nu le mai folosești, să le usuci și să le aranjezi la locul lor. De obicei, aceste vase nespălate crează impresia că bucătăria este dezordonată, însă odată rezolvată această problemă, totul va arăta impecabil.
Curăță petele de îndată ce apar
Într-o casă cu copii, întotdeauna există și pete nedorite. Pentru ca acestea să nu pătrundă prea adânc în covor, în țesătura canapelelor sau în pardoseală, curăță-le imediat ce apar. Lăsând asta pentru mai târziu, ai putea uita și mai apoi nu vei mai reuși să cureți petele atât de ușor.
Adoptă minimalismul
Mai multe obiecte înseamnă mai mult timp petrecut pentru a le curăța. O idee bună ar fi să adopți minimalismul și să renunți la obiectele pe care nu le folosești și pentru care pierzi timpul curățându-le, căci doar adună praf. Oare chiar ai nevoie de atât de multe lucruri în locuința ta?
Fă-ți un program zilnic de curățenie
Nu e nevoie să ai o zi specială în care să faci curățenie, când poți face câte un pic în fiecare zi. Dacă azi cureți oglinzile, mâine ștergi praful, iar poimâine faci ordine în haine, casa ta nu va arăta niciodată dezordonată. În plus, dacă îți vei face patul imediat după ce te ridici din el, dacă vei schimba așternuturile în fiecare weekend, dacă vei curăța cada imediat după ce toți ai casei fac duș, ordinea se va menține zilnic. Sunt activități simple, care nu necesită mai mult de 3-5 minute zilnic, dar care fac o diferență enormă.
Urmând aceste trucuri, vei avea întotdeauna o casă ordonată, iar acest lucru se va reflecta și în fericirea întregii familii.