Feli, spui că ai chemat-o pe Nora Luna în viața ta prin poezie! Îmi imaginez că a fost un copil așteptat și dorit. Ce ai simțit și cum ai reacționat atunci când ai aflat că ești însărcinată?
Eu știam că voi fi mamă de Luna cam de la 13-14 ani. Am visat asta nu doar o dată. 
Probabil atunci când am scris poezia și am trimis gândurile către ea și Ceruri, Dumnezeu a considerat că sunt pregătită să fiu mamă, așa că două luni mai târziu îl cunoșteam pe tatăl ei. Când am aflat că sunt însărcinată, eram la ora de canto. Am făcut testul și am rămas șocată. Primul sentiment, cel pur și negândit ci doar simțit, a fost de înălțare! Apoi, mintea conștientă a spus că poate nu era momentul. Dar cum eu sunt iubită foarte tare de Dumnezeu, m-am trezit repede din fricile astea si am înțeles că fricile mele nu sunt EU, așa că m-am reîntors în inima mea, m-am bucurat și apoi număram orele până să ajung acasă să îi dau vestea lui Cătălin. Ne-am bucurat și am plâns amândoi. Venirea Norei Luna în viața noastră a fost o surpriză și cu siguranță e un copil cu daruri multe atât pentru părinții ei, cât și pentru oamenii cu care se va înconjura.
Cum au fost primele zile cu Nora Luna? Ce frici, sau poate chiar greutăți, ai avut la început? Mă refer la alăptare, somn, adaptare…
După ce am ajuns acasă de la spital, practic am plutit cam o săptămână. Probabil am avut aceleași frici ca orice femeie care trăiește pentru prima dată rolul de mamă. Totuși, nu a fost nimic greu pentru mine datorită mamei mele care a venit să aibă grijă de noi toți, dar și datorită lui Cătălin, care a jucat si rolul de mamă în prima lună. Născând prin cezariană, mi-a fost mai greu să le fac pe toate “ca la carte”, așa că al meu bărbat o spăla pe Nora Luna, iar după, continuam împreună toate cele frumoase. Fiecare moment al zilei a fost magic pentru noi. De la băiță, până la schimbatul scutecelor, de la plânsul care nu știam ce înseamnă, până la somnul ei scurt de trei ore în care o priveam și nu ne mai săturam. Nora Luna a fost un bebe cuminte foc. Doar când îi era foame, ardea planeta! :)) Azi are peste 1 an și 6 luni și este o Luniță plină de energie. Este veselă și bună cu noi!
La cât timp după naștere ai revenit în scenă?
La două luni după ce a venit pe lume Nora, am urcat pe scenă pentru prima oară. Nu mult. A fost un moment pe scena Vocea Romaniei. Totuși, a necesitat timp pentru că am avut repetiții, plus drumurile lungi și traficul din București de care știm cu toții că nu e cel mai bun.
Ce sentiment ai avut când ai lăsat-o prima oară în grija altcuiva?
Mi-a fost dor de ea imediat ce am ieșit de pe ușa casei, însă am avut liniștea și siguranța că e în mâini bune, având în vedere faptul că mama mea și părinții lui Cătălin erau atunci lângă ea. Apoi a început nebunia mea frumoasă. Concertele. Ca niciodată, primul an de viață al Norei Luna a fost și primul an în care am avut foarte multe concerte. Cele mai multe. Așa că frustrările și dorul și sentimentul de vinovăție și-au făcut simțită prezența imediat. Am fost ajutată și susținută emoțional de familie, de prietenii apropiați, de trupa mea. Am mers și la terapie. Vezi la ce mă refer când zic că Dumnezeu mă iubește foarte mult? Uite câți îngeri păzitori “în trup” am în jur!
Îți mai pui întrebarea: “oare sunt o mamă bună pentru Nora Luna mea?”
Săptămânal! Hahaha! Înainte adormeam zilnic cu întrebarea asta… Știi, eu am făcut mulți ani terapie pentru frica legată de întrebarea asta. Simțeam că nu o să fiu niciodată suficient de mare ca să duc un asemenea rol, eu considerându-mă copilul veșnic. Probabil, cum mintea noastră împinge înainte gândurile negative și nu pe cele pozitive, mi-am zis că nu. Astăzi, însă, știu că sunt o mamă bună care învață zi după zi cum să fie cea mai bună versiune de mamă pentru copilul ei. Cred că în momentele de panică mereu îmi voi pune întrebarea asta. Dar mai cred că toate mamele au gândurile pe care le am eu.
Ce ți se pare cel mai greu în a fi mamă?
Nu stiu dacă neaparat i-aș zice “greu”. Nora Luna mă învață ce înseamnă răbdarea. M-a ajutat să mă maturizez foarte frumos și să devin femeia care sunt astăzi. Femeia separat de rolul de mamă. Are ea o superputere de îmi așează toate cele în suflet. Greu, să zicem, îmi este în perioada asta în care nu poate să îmi spună exact ce își doreste, ce o doare. Deși, deja ne înțelegem. E destul de “guralivă” și gesticulează în așa fel încât mai mereu nimeresc ce spune. :)) Greu, dacă mă gândesc în a fi mamă, este atunci când copilul e bolnav, sau trist… Eu mă uit la Nora acum când e în perioada în care îi ies dinții și e super dureros pentru ea. Când se trezește din somn plângând, plâng și eu cu ea. Dar mă liniștește gândul că durerile astea de dinți vor fi uitate când o să mai crească un pic. 
Care sunt calitățile pe care le apreciezi cel mai mult la o mamă, poate chiar la tine?
RĂBDAREA! Duioșia, puterea, curajul, felul de iubire pe care o simt și o manifestă față de copil, iubire care e altfel decât acea iubire pe care o trăim cu toții. Mamele au cea mai frumoasă misiune pe Pământ. Aceea de a da naștere unor îngeri. Sună siropos, știu, dar eu așa cred și așa simt. Nu există binecuvântare mai mare ca cea pe care o ai de la Dumnezeu când te pune în rol de mamă. Indiferent că ești mama care dă naștere sau cea care adoptă.
Cum o adormi? Cu povești, sau cu cântece de leagăn, sau altfel?
Noi avem la geam un pom. Mereu când ne punem la somn, ne uităm pe geam la el iar eu îi spun: “haide mamă… facem nani. Și pomul face nani, și vântul face nani”, apoi ea continuă: “bebe”, iar eu după ea “și bebe face nani”, și tot așa până când nu mai avem de cine să spunem că face nani. Apoi îi spun rugăciunea Tatăl Nostru, iar după rugăciune îmi întoarce spatele și adoarme.
Crezi că copilul trebuie pupat doar în somn sau oricând și de dorit cât mai des?
Cred că trebuie să îi oferi copilului iubire și să îi arăți prin tot felul de gesturi. Nimic nu arată mai puternic fizic iubirea față de cineva cum o arată un pupic și o îmbrățișare! Îți dai seama ce ar trăi la maturitate un copil pupat doar în somn? Copilul simte nevoia să se vadă iubit și drăgălit!
Copilul poate să doarmă cu mama, sau trebuie să doarmă neapărat în pătucul și odaia lui?
Noi i-am făcut camera ei, dar încă doarme cu noi. Mai doarme și cu buni. Simt să fiu mai egoistă și să o mai simt lângă mine pentru că timpul trece repede și o să devină independentă cât ai clipi și apoi va deveni o adolescentă care va vrea intimitate și îmi va “trânti” ușa în nas să nu o mai sufoc atâta cu pupături și luat în brațe. Săptămânal ne mințim și eu și Cătălin că “de azi” o învățăm să doarmă în pătuț. Dar mereu facem ceva și găsim un motiv să mai dormim o noapte cu ea.
Cum te odihnești? Cum îți încarci bateriile?
Nu mai dorm de 1 an si 6 luni! Glumesc! Când ieșim la plimbare, când mă uit la un serial, când merg la studio și scriu și înregistrez câte o melodie, când revăd prieteni care îmi sunt ca și familie.
Nu te întreb câte poze i-ai făcut fetiței tale până acum…
Lejer PESTE 10.000. Nu exagerez :))))
Dar câte poezii și cântece i-ai dedicat?
”Două inimi” va fi mereu cântecul vieții mele. Îi este dedicat ei. Singurul cântec de până acum. Poezii i-am scris din prima zi când a venit pe lume. Apoi când împlinea câte o lună îi scriam până a împlinit un an. Aproape toate sunt postate pe contul meu de Instagram. Îi scriu un jurnal de când era la mine în burtică. în ultimul aproape un an nu am mai apucat să scriu, dar recuperez perioada asta.
Îi permiți să greșească? Are libertatea de a fi cum vrea și de a face ce vrea?
Bineînțeles că da. Nu o las să facă întotdeauna ce vrea mai ales dacă tinde să meargă spre puncte periculoase din casă, cum ar fi: prize, cuptor, etc. O las să își dezvolte imaginația desenând unde vrea ea și pe ce vrea ea (aproape peste tot). Și casa e mai veselă, și deja Nora Luna își pune amprenta. De când intri în casă, știi că stă un bebe vesel, bun și creativ. Ea înțelege foarte multe lucruri. Doar se preface că nu în momentele în care vrea să mai profite poate de creioanele colorate. În rest, este destul de ascultătoare. Ne ascultăm una pe cealaltă. Asta e minunat!
Spui că tu și soțul tău sunteți “părinți disperați”… În sensul bun, bănuiesc!?
ÎN SENSUL CEL MAI BUN! :))
Ce calități crezi că te fac să fii imperfectă?
Eu mă iubesc și mă accept așa cum sunt. Și mă arăt lumii fix așa cum sunt. Cei care mă vor iubi vor ști că sunt stângace dar mereu cu inima pură. Că sunt un vulcan pe cale să erupă atunci când mă enervez, dar că sunt pansament pe suflet dacă ai nevoie. Că sunt o prietenă fidelă toată viața celor care mă iubesc așa cum sunt, cu bunele și relele din mine, celor care îmi arată respect, iubire și că pot să am încredere în ei orice ar fi. Că sunt o dezordonată care în toată dezordinea are o ordine cum rar întâlnești. Îmi place să fiu imperfectă. Într-o lume în care toți punem masca de “totul e bine”, sau cea de “eu am o viață perfectă”, “sunt mama perfectă” , “iubita perfectă”, este un act de curaj să arăți “the authentic you!” Majoritatea suntem imperfecți. Suntem Pământeni, prin urmare, nu suntem lipsiți de păcat și minusuri. Așa e scris probabil. Ideea e să te îmbrățișezi fix așa cum ești. Și unde nu simți că ești bine, schimbă pentru tine! Being imperfect is what makes you perfect!
