Când o femeie devine mamă, are loc o schimbare majoră și ireversibilă în felul în care ea vede lucrurile, prioritățile și preferințele sale. Mai ales atunci când e prima dată, această experiență poate provoca neliniște, multe îngrijorări și chiar multe frici. Despre acestea vorbim în continuare cu Renata Bodorin, psiholog și psihoterapeut.
Renata, din practica ta de psiholog, ai putea să ne spui care sunt cele mai frecvente frici ale mămicilor?
Lista e lungă… Frica că se va îmbolnăvi copilul, frica că nu va avea destul lapte, frica că bebelușul poate muri în somn, frica de traumatisme, frica că nu va ști de ce plânge, frica că nu se va dezvolta corespunzător, frica că este o mamă rea și nu-l va putea educa, crește, proteja, etc. Dar mai sunt și frici personale: că se va lăsa pieptul, că nu va mai putea face sex, că nu va mai fi la fel de atrăgătoare, că nu va putea combina cu cariera, etc.
Dar cele mai stranii frici?
Știai că unele mame mușcă cu dinții unghiile bebelușului din frica de a nu-i răni degetele cu foarfeca?
Cum le facem față? Le putem depăși sau trebuie să învățăm să trăim cu ele?
E important să înțelegem că Frica este una din emoțiile noastre de bază și e ok să o simțim, trăim. Uneori, frica este starea noastră de fon, fiind cuibărită în noi de mici și ia diverse forme. Putem începe prin a identifica frica – mie acum îmi este frică. De ce anume îmi este frică? – și tot așa. Adesea, când apare o frică irațională înseamnă că am pierdut contactul cu corpul, adică pierdem pământul de sub picioare, contactul cu realitatea, fugim cu gândurile în viitor, oare ce se va întâmpla!?
Sunt 3 elemente esențiale în terapia corporală pe care le folosim pentru a depăși orice fel de situații de neliniște: Împământarea, Centrarea și Granițele. Te împământezi prin direcționarea atenției spre tălpi, masaj la tălpi, mers desculț pe diferite suprafețe, tropăit, etc. Asta te readuce în contact cu realitatea. Te centrezi prin a privi în părți rotind mușchii gâtului lent și întrebându-te dacă există acum în jurul tău un pericol (de regulă nu) și asta scade din intensitatea fricii. Te readuci în granițele proprii prin atingerea pielii proprii pentru a forma conturul corpului propriu. De obicei, acești pași simpli ne întorc înapoi în corp și ne calmează. Este doar o condiție, ele funcționează doar atunci când sunt făcute, nu doar citite.
Cum ne poate ajuta un psiholog în identificarea și apoi depășirea fricilor?
Psihologul este necesar atunci când fricile și neliniștea îți încurcă să trăiești. Atunci când fricile se transformă în fobii, atunci când din frică mama devine obsedată de diverse gânduri și acțiuni și asta o împiedică să savureze perioada maternității.
Cel mai bun psiholog pentru o mamă este odihna și grija de sine. Atunci când mama își oferă timp pentru ea, fricile nu sunt atât de insuportabile. Să învețe să ceară ajutor, de la soț, prietene, părinți, sau de la cumetri, dacă tot sunt așa de mulți. 🙂
Există practici concrete care pot ajuta?
Tehnici de relaxare corporală, exerciții de respirație, activitate fizică, plimbări.
Curaj de a merge în frică și de a explora de unde se trag rădăcinile. Odată descoperite, nu mai au atâta putere asupra noastră. Probabil este esențial ca mama să înțeleagă că ea este cea mai bună mamă pentru copilul ei și doar ea știe ce este mai bine. Ea simte mai bine decât orice vecină sau bunică ce și cum e bine pentru bebe-ul său. Dacă se va informa suficient și asculta pe sine, multe din frici vor dispărea.
Renata, mulțumesc!