„Eu am rămas șocată…” Cleopatra Stratan se mută cu Edward Sanda. Unde vor locui aceștia

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au planuri grandioase după ce s-au logodit. Artista a declarat că în curând va împărți locuința cu cel care i-a cucerit inima.

De când au recunoscut că formează un cuplu, interpreții nu ezită să-și arate iubirea în public și sunt mereu împreună. După ce Edward a cerut-o în căsătorie chiar de ziua de naștere a interpretei, cei doi au planuri din ce în ce mai mari.

Cleopatra este foarte activă pe rețelele de socializare și își anunță fanii cu toate noutățile din viața sa. Unul dintre aceștia a întrebat-o de ce nu locuiește cu logodnicul ei. Ea a dezvăluit imediat secretul, dându-i chiar și detalii.

”Pentru că deocamdată locuiesc la Chișinău, fiind elevă la liceu. După ce dau examenele, ne vom muta împreună la București. Dar când vine aici, la Chișinău, stăm amândoi”, a spus Cleopatra.

„Ne-am dat seama, cu timpul, că noi chiar suntem făcuți unul pentru altulNu m-aș fi gândit niciodată că bărbatul vieții mele și omul cu care eu o să îmi petrec viața până la sfârșit este omul acela pe care eu l-am întâlnit și cu care am împărțit scena, acum șase ani. Asta e incredibil! Eu am rămas șocată când am realizat lucrul ăsta. (…) Noi am avut foarte multe lucruri în comun și foarte multe legături.

Eu n-am avut nicio relație până acum și am zis că dacă totuși o să am un bărbat în viața mea, vreau să fie primul și ultimul pe care eu o să îl iubesc, până în ultima secundă.

Prima dată, ce m-a cucerit la el, ce m-a atras foarte mult și m-a făcut să mă îndrăgostesc este felul în care se uita la mine. Era extraordinar, mă simțeam plină de viață, m-am simțit artistă. Mă face să cresc, să strălucesc, să vreau să cânt să compun, mă inspiră. E genul de bărbat, de iubit, pe care eu întotdeauna mi l-am dorit alături de mine”, a declarat Cleopatra Stratan.

Sursa Foto: Avantaje.ro.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.