Olesea, tu ai recunoscut într-o postare că ”ai bocit” atunci când ai aflat că vei deveni mămică pentru a doua oară… Să înțeleg că nu ai fost tare entuziasmată?
Evident că eu îmi doream al doilea copil, dar mă gândeam că îl vom concepe mai târziu. Așa se întâmplase că Anatol era plecat, eu lucram pentru examenul de masterat, așa că vestea asta a fost ca un duș cu apă rece, rece, rece. Și imediat au început gânduri de genul: trăim într-un apartament deloc mare, cum o să ne descurcăm noi!?… Deci, panică în primul rând. După care, lucrurile s-au aranjat. Sigur că acum regret că am avut asemenea gânduri, mai ales că Dragomir e perfecțiunea întruchipată.
Curajos din partea ta că ai recunoscut asta! Nu tot timpul auzi mame care vor spune că trăiesc astfel de sentimente atunci când află de o sarcină.
Cred că nouă în general ne este greu să acceptăm foarte multe lucruri și să le spunem pe nume. Asta e problema cea mai mare a mamelor. Ele tac, ele cred că se vor simți vinovate, sunt preocupate de ceea ce vor crede alții. Pe mine nu mă interesează ce o să creadă alții. Eu cred că trebuie să mă simt împăcată cu mine însămi, nu cu alții.
Ai avut stări depresive după prima sau a doua naștere?
Acum, dacă e să fac o retrospectivă, după ce l-am născut pe Dragomir a fost, dar puțin, vreo 2 săptămâni. Eu știu sigur că dacă o să mă las în prăpastie, nimeni nu o să mă ridice. Sunt scorpion. Ard până ard și îmi revin foarte repede, ca pasărea Phoenix. Nu prea îmi dau voie să mocnesc într-o astfel de stare. Și mai sunt omul care discută. Orice problemă, cât de dureroasă ar fi, eu nu mă culc până nu o discut și o rezolv.
Ce faci tu când simți că nu mai poți?
Sport! Eu cred că sunt una din puținele femei care adoră sportul la nebunie. Mai cred că în mine a murit o campioană olimpică. Fiind din Șoldănești, părinții nu au observat că am capacități și înclinații spre acest domeniu. Dar dacă aș fi fost susținută cumva, cred că eram o sportivă de performanță. Acum încă nu mi-am revenit în forme pentru că alăptez. În plus, am pus destul de multe kilograme în a doua sarcină. Dar sunt mândră că mai am de dat jos doar 5 kg și ajung la cele de până la sarcină. Prin sport eu arunc foarte mult negativism și stres care se adună.
Ai avut momente mai dificile legate de alăptare?
Alăptatul a fost foarte problematic cu Casandra pentru că am făcut mastită și la început și la sfârșit. Aveam febră 40, deci 3 zile eram moartă. Îmi dădeau copilul să-l hrănesc printre lacrimi și durere și după asta mi-l luau. Și nici acum nu pot să zic că sunt încântată de proces. Îl alăptez pe Dragomir, dar nu mai am acea răbdare pe care o aveam la Casandra. Cu toate că Dragomir e destul de dulce și se joacă și văd că primește plăcere. Și mie îmi place asta, dar nu mai mult de 20 de minute, atât cât el mănâncă până se satură.
Aveai la început niște frici legate de faptul că nu știi cum e să fii mamă de băiat. Acum ce poți să spui? E tare diferit?
Această replică a mea vine din faptul că în familia mea predomină aproape sută la sută femeile. Tatăl meu e unicul băiat între 4 surori. Respectiv, mătușile mele au doar doi băieți și restul toate fete. Sora mea a născut 2 fete la același interval de timp ca și mine. Și a fost ceva de genul: cum mă voi descurca eu cu băieții, mai ales că toți spun că băieții sunt mofturoși, plângăcioși, sensibili. Dar m-am trezit în brațe cu un băiat mai cuminte decât Casandra. E adevărat că este foarte sensibil, dar nu e atașat de sân, ceea ce deja e bine. Percepe sânul doar ca mâncare. În plus, ceea ce ține de somn, pot să îl adorm și pe picioare, nu numai la sân, așa cum făceam cu Casandra, pentru că unele practici le obișnuiești de la primul copil. Adică e foarte frumos. Pentru mine e diferit pentru că eu am un atașament mai aparte față de Dragomir decât față de Casandra. Cum e Anatol cu Casandra, așa sunt eu cu Dragomir. Este un adevăr în faptul că băieții sunt ai mamelor și fetele ale taților. Pentru Dragomir mă pun mai repede pe picioare, în sensul că vreau ca el să aibă o mamă tânără și slabă și frumoasă. Cu Casandra am fost mai lenoșică, dar aici mă gândesc ca atunci când va crește, Dragomir să fie tare mândru de mama lui. Fac sport, mă strădui să fiu în formă orice ar fi.
Am văzut din postările tale că mergi și la repetiții împreună cu Dragomir. Cu Casandra nu era la fel?
La fel, pur și simplu cu Casandra nu am intrat atât de repede în proiecte noi. Cu Casandra revenisem la teatru, dar jucam doar spectacolele pe care le aveam și era nevoie doar de 2 ore de repetiție și spectacolul propriu-zis. Dar cu Dragomir am făcut și proiectul ”Iluzii”, care necesita ca eu să lipsesc de acasă și jumătate de zi. Doar că el mergea cu mine, el era plimbat de mama mea sau de o prietenă, timpul era frumos. Eu terminam repetiția și îl alăptam…
Mereu undeva, ceva montezi, sau joci… Adică ești destul de activă. Cel puțin așa se vede pe Instagram… Cum reușești?
Eu mă duc cu Dragomir unde am de dus. Îl feresc de prea mulți oameni și prea multe brațe, pentru că am stat deja de 2 ori cu el în spital. Dar, de fapt, Dragomir stă bine 3 ore fără lapte și în aceste ore eu încerc să mă descurc și să fac ceva. Îmi dau seama că dacă voi sta numai acasă, o să intru în depresie și voi fi irascibilă. Noi și așa suntem femei cicălitoare și oribile cu bărbații. Mie tare nu-mi plac aceste stări ale noastre. Și de aceea cred că dacă eu voi fi împăcată cu mine, voi munci, voi merge la sport, să-mi fac unghiile, părul, înseamnă că eu voi fi altfel de om cu ai mei. Asta îmi calmează cumva starea interioară.
Se poate face cariera și cu doi copii? Pentru că asta era una din temerile tale mari atunci când ai aflat că ești însărcinată a doua oară…
Eu nu sunt acum în faza activă a mea, așa cum eram în studenție, când puteam să nu fiu cu zilele acasă. Acum sunt în perioada pasivă. Mă duc doar să joc spectacole, asta pot fi 2 zile pe lună. Dar mă strădui să am timp pentru mine, mai ales pentru sport. Negociez. Am ajutoare. Ori mama mă ajută, ori am o prietenă care vine și stă cu Dragomir cât timp Casandra e la grădiniță, sau stă Anatol. Deocamdată ne descurcăm. E foarte greu când sunt sigură cu ei amândoi acasă. Nu știu cum te descurci tu, dar la mine e catastrofă.
Și cum arată catastrofa?
Catastrofa în e în felul următor: Dragomir vrea mâncare sau vrea în brațe. Casandra vrea și ea în secunda aia în brațe. Și eu nu pot lua unul de 9 și altul de 14 kg în brațe. Ea vrea neapărat ceva în secunda aceea și nu mai târziu. Pe de altă parte tu vrei să mesteci ceva în bucătărie pentru că tu faci și mâncare și nu reușești. Acesta e un caz. Sau, tu vrei tare tare la veceu dar nu poți să-l lași singur pe Dragomir. Îl iei cu tine și hop! vine și Casandra și stai și te gândești: “Doamne oare o să fie o dată o zi când eu o să mă duc la baie fără copii!?” Cred că nu am acest noroc deocamdată… Dar cel mai dificil e atunci când ambii se îmbolnăvesc.
Cum îți păstrezi calmul în astfel de momente mai tensionate?
Sunt momente pe care am început să le controlez. Nu pot să mă controlez total pentru că încă nu am experiența necesară, dar încerc. Deși eu sunt un om mega-mega răbdător, totuși am impresia că îmi trebuie și mie vreo 2 găleți de răbdare. Uneori sar de pe fix și îmi vine să-i dau o pălmuță Casandrei. Chiar am facăut-o o dată. I-am dat una la fund, dar nu a fost deloc bine. Ea e foarte emotivă și imediat am observat în comportamentul ei că nu a fost bine. Era stresată. Ceea ce funcționează cel mai bine, în momentul în care și eu și ea suntem nervoase, este pur și simplu să ne cuprindem. Stăm așa un minut și trece. Și mai funcționează dacă îi explic. De multe ori, când Dragomir doarme, ea face gălăgie și eu îi zic: “vino încoace”, da ea mă întreabă: “mama, ce vrei să-mi explici?” Deci, ea deja știe că eu vreau să-i explic ceva. Ea crește. Ăsta-i avantajul. Și ea înțelege deja mai bine lucrurile. Cu jumătate de an în urmă era catastrofă. În momentul în care s-a născut Dragomir, a fost o situație tare complicată. Noi toți eram ca din cosmos. Până a înțeles Casandra cine e Dragomir și ce caută în casa noastră. Până mi-am revenit eu fizic, pentru că am avut o naștere naturală și, el fiind de 4 kg, pe mine mă durea tot. Eram obosită nu atât emoțional, cât fizic. În plus, trebuia să mă adaptez la alt copil, nu știam cât doarme, cât mănâncă, ce mănâncă. A fost un pic greu. După care ne-am adaptat ușor ușor, apoi a venit și perioada grădiniței pentru Casandra, așa că acum e bine!
Cum te organizezi?
Doar având 2 copii îți dai seama și știi cum să repartizezi timpul. Mi se pare că mamele care au 2 copii și mai mulți sunt mult mai organizate. Să-mi spună mie mamele care au un singur copil că le este greu – nu știu ce le fac. Bineînțeles că sunt lucruri la care eu nu pot să mă descurc. Eu nu sunt specialist pe făcut curat. Ce ține de mâncare, acum mi-e mai greu pentru că Anatol ține post, iar eu nu vreau să țin pentru că alăptez. Așa că trebuie să mă gândesc și pentru el, și pentru mine, și pentru Casandra. Dar știi, contează atitudinea soțului. El pe mine mă ajută foarte mult. Dacă trebuie de măturat, el mătură, dacă trebuie să stea cu copilul, stă. Nu împărțim treburile după criteriul că el e bărbat și eu sunt femeie. Eu pot să bat ținte dacă trebuie, sau pot să spăl mașina. Chiar nu avem probleme la capitolul ăsta. Nu reușesc multe! E dezordine în casă, mai ales când mă trezesc și văd jucării împrăștiate peste tot îmi vine să strig: “să vă văd o dată mari și să scap de bardac.”
Este vreun cuvânt, nu neapărat necenzurat, dar pe care îl scapi față de copiii tăi și ei îl repetă?
Blin! Mai zice Casandra uneori “Dumnezeule mare”, dar altele nu. De înjurat nu înjurăm pentru că nu suntem genul acela de oameni care să avem asemenea limbaj.
Cum stați la capitolul dulciuri?
De la mine cere ciocolată mare, de la tatăl său – micuță. El nu-i dă voie. Nu-i dăm în exces, o amăgim cât putem. Nu zic că nu-i dau suc, sau o bucățică de ciocolată. Mie îmi place totul fără fanatism. Nu sunt din categoria celor care dau copiilor totul super eco. Eu cred că nu poți fi sută la sută perfect, mai ales când ai 2 copii.
Copilul trebuie să doarmă în pătucul lui?
Nu, eu sunt pentru co-sleeping. Casandra s-a mutat recent în camera ei și doarme deja în pătucul ei. Dacă se trezește noaptea, se duce Anatol lângă ea, pentru că eu sunt cu Dragomir. Mie îmi place că astfel ei cresc emoțional sănătoși. Și eu personal am dormit cu ai mei până la aproape 3, 4 ani.
Care este momentul tău preferat al zilei?
Dimineața! E un fel de tabiet. Întâi bem apă cu lămâie, apoi fac ceva prin casă. Apoi îmi beau cafeaua, iar Dragomir încă doarme…
Olesea, îți mulțumesc pentru timp și sinceritate!
Cu drag!