Neurologia ne spune că creierul copiilor trece printr-o perioadă de dezvoltare majoră, care nu se încheie înainte de jumătatea celui de-al treilea deceniu de viață. Neuroplasticitatea, așa cum o numesc oamenii de știință, înseamnă că sculptarea circuitelor creierului în timpul acestei perioade de dezvoltare a sa depinde în mare măsură de ceea ce copilul experimentează în fiecare zi. În această fereastră de timp, influențele din mediu asupra dezvoltării creierului acționează cu precădere în modelarea circuitelor neuronale care guvernează viața socială și emoțională a copilului. Copiii care sunt bine îngrijiți și ai căror părinți îi ajută să învețe cum să se liniștească, de exemplu când sunt supărați, par să dezvolte circuite neuronale mai capabile să gestioneze emoțiile negative; cei neglijați de părinți vor fi mai predispuși să acționeze mânați de impulsuri agresive sau vor avea probleme în a se liniști când resimt un disconfort.
Un mod de a fi siguri că fiecare copil primește cele mai bune lecții pentru suflet este de a face ca acestea să devină parte a unei zile obișnuite de școală, dar și parte a vieții de acasă a copilului.
Stresul ucide învățarea. Oamenii de știință cred că îmbunătățirea atenției și a memoriei, în același timp cu eliberarea minții de impulsivitate și stres aduc mintea copilului în zona optimă pentru învățare.
În cartea sa „The Power of Relaxation”, Patrice Thomas scrie despre un timp special pentru liniștire petrecut alături de copii, pe care îl numește ”timp al inimii și sufletului”.
Copiii mici au abilitatea de a vedea dincolo de suprafața lucrurilor. Sunt plini de curiozitate și uimire și se pot juca în mod creativ. Uneori pot simți lucruri pentru care adulții au nevoie de timp pentru a le observa sau percepe. De exemplu, copiii mici pot să ia decizii intuitive imediate referitoare la persoanele cu care se vor împrieteni. Însă, când acest aspect nu este remarcat și afirmat în cazul unui copil, el este uitat și reprimat. Ca răspuns la aceasta, copiii mici pot pierde contactul cu o parte din ei înșiși care este deja bine dezvoltată.
Viața copiilor este și ea mult mai stresantă astăzi. Când adulții trăiesc într-un ritm grăbit, frenetic, copiii lor sunt cei afectați.
Adesea confundăm simptomele stresului greșit gestionat din viața copiilor noștri cu comportamente inadecvate, care trebuie eliminate. Copiii sunt mustrați de profesori și de părinți pentru acțiuni care sunt cu adevărat reacții la stres, mai degrabă decât comportamente inadecvate intenționate. Situația devine o spirală de reacție la stres după reacție la stres, în care este prins atât adultul, cât și copilul.
Experiența copilăriei pe care noi am avut-o este mult diferită de lumea cu care se confruntă copiii noștri. Lumea de azi e plină de tot felul de stresori care nu existau pe când creșteam noi.
Copiii au nevoie ca adulții din viața lor să fie ancore stabile, care nu renunță niciodată la ei. Au, de asemenea, nevoie să învețe abilități sociale și emoționale concrete fie la școală, fie acasă, dar au nevoie și de multe oportunități pentru a exersa aceste abilități, astfel încât să devină ușor accesibile de fiecare dată când e nevoie să le folosească.
Un studiu mai recent efectuat de dr. Davidson a încercat să examineze modul în care meditația influențează atenția. Din moment ce meditația poate fi considerată un fel de antrenament mintal al atenției, el a decis să examineze dacă meditația poate avea un impact semnificativ asupra performanței, care presupune abilități legate de atenție. A descoperit că atenția pare să fie o abilitate flexibilă, antrenabilă. Participanții care au beneficiat trei luni de experiența meditației intensive au fost capabili să obțină rezultate mai bune la un test de atenție numit ”clipitul atenției” (attentional blink). El a decis să folosească clipitul pentru a explora conexiunea dintre meditație și atenție, deoarece se considera că aceasta este o trăsătură stabilă a sistemului nervos. Deci studiul inițial al dr. Davidson trimite către ideea că atenția poate fi îmbunătățită prin exercițiu. Această nouă descoperire poate avea implicații profunde pentru copii și învățare.
Studiile au arătat că funcționarea socială și emoțională a copiilor și comportamentul asociat încep să se stabilizeze în jurul vârstei de opt ani și, pe această bază, se poate prezice starea lor de sănătate mintală și comportamentală de mai târziu. Cu alte cuvinte, dacă copiii învață să-și exprime emoțiile într-un mod constructiv și se angajează în relații benefice marcate de respect înainte și în timpul claselor primare, este mai probabil ca pe viitor să evite depresia, violența și alte probleme serioase legate de sănătatea mintală.
Unul dintre secretele psihologiei, care nu mai este un secret, este relativa inabilitate a notelor, a IQ-ului sau a rezultatelor la testele SAT – în ciuda credinței populare – de a prezice fără greșeală cine va avea succes în viață… Există o serie largă de excepții de la regula că IQ-ul prezice succesul – sunt mai multe excepții decât cazuri care confirmă regula. În cel mai bun caz, IQ-ul contribuie cu aproximativ 20% la factorii care determină succesul în viață, ceea ce lasă 80% în puterea altor forțe.
CASEL (Collaborative for Academic, Social and Emotional Learning) enumeră cinci seturi de abilități de bază, sau competențe, care pot fi cultivate în mod sistematic atât acasă, cât și la școală, și care alcătuiesc inteligența emoțională:
Conștiința de sine: identificarea propriilor gânduri, sentimente și puncte forte și recunoașterea modului în care influențează alegerile și acțiunile personale.
Conștiința socială: identificarea și înțelegerea gândurilor și sentimentelor celorlalți, dezvoltarea empatiei și a capacității de a înțelege perspectiva celorlalți.
Autogestionarea: gestionarea emoțiilor în așa fel încât să faciliteze activitatea, și nu să interfereze cu sarcinile avute, stabilirea obiectivelor pe termen lung și scurt, precum și gestionarea obstacolelor care pot apărea.
Luarea deciziilor cu responsabilitate: generarea, implementarea și evaluarea de soluții pozitive și informate la probleme și luarea în considerare a consecințelor pe termen lung ale acțiunilor atât pentru propria persoană, cât și pentru alții.
Abilități de relaționare: a spune ”nu” în fața presiunii grupului de egali și a încerca rezolvarea conflictelor pentru a menține legături sănătoase și satisfăcătoare cu indivizii și grupurile de apartenență.
Deși această carte este plină de idei creative și sugestii pentru dezvoltarea forței interioare a copilului, de fapt prezența dvs. este mai importantă decât activitățile în sine. Copilul va învăța cel mai bine pornind de la exemplul și după modelul oferite de dvs. Tobin Hart exprima acest lucru minunat în cartea sa, The Secret Spiritual World of Children: ”În cea mai mare parte, îi ajutăm să învețe prin ceea ce suntem și prin modul în care trăim. Dezvoltarea noastră și dezvoltarea copiilor noștri sunt împletite – creștem împreună.” Este important să fiți la fel de dedicat dezvoltării propriei vieți interioare, pe cât sunteți de dedicat dezvoltării vieții interioare a copilului dvs.
Tobin Hart numește jocul – ”munca sfântă a copiilor”, care îi ajută ”să se descopere și să se definească pe ei înșiși.”
Ritualuri și obiceiuri recomandate:
-Creați un ritual de liniște în preajma cinei
-Creați un colț al păcii interioare
-Învățați-vă copilul activitatea ”Păstrează-ți calmul”:
- spune-ți în gând: ”oprește-te și privește în jur”
- spune-ți în gând: ”păstrează-ți calmul”
- inspiră adânc pe nas în timp ce numeri până la cinci, țineți respirația în timp ce numeri până la doi, apoi expiră pe gură în timp ce numeri până la cinci
- repetă acești pași până când te simți calm.
-Folosiți muzică de relaxare
-Faceți-vă timp pentru liniște și calm interior
-Vorbiți despre evenimentele violente și tulburătoare la care copilul este martor
-Onorați natura și creați ocazii pentru a fi în aer liber
-Ajutați-vă copilul să rămână conectat la indiciile corpului său
-Folosiți timpul pentru povești în mod eficient
O mai bună conștientizare de sine, o mai mare abilitate de a gestiona emoțiile perturbatoare, o sensibilitate crescută la ceea ce simt ceilalți și capacitatea de a gestiona adecvat relațiile sunt vitale pe tot parcursul vieții. Dar fundația acestor competențe se clădește în copilărie.