Gloria, în primul rând îți mulțumesc pentru că ai acceptat să vorbești deschis despre imperfecțiunile tale. Pentru început vreau să te rog să îți dai o notă, de la 1 la 10, ție ca mamă!
E clar că nu 10. Trebuie să ai o părere tare bună despre tine ca să-ți dai nota 10. Dar hai să zicem un 8 cu plus.
Wow! E și 8 o notă foarte bună.
Probabil. Dar chiar mă strădui foarte mult.
Care crezi că sunt calitățile tale forte?
Eu sunt foarte răbdătoare. Cred că asta e calitatea mea cea mare. Și nu mă agit repede. Chiar dacă în interiorul meu sunt extrem de îngrijorată, mă țin în frâu ca să fiu calmă pe moment. Dacă cade, sau are febră 41, eu mă străduiesc să fiu lucidă și să privesc situația rațional. Și nu sunt super protectoare, ceea ce la fel cred că e un avantaj, sau o calitate.
Dar când răbdarea se termină, cum ești? De exemplu, ai strigat vreodată la Leo?
Am strigat, dar în următoarea secundă m-am simțit o mamă atât de rea. Îmi amintesc că o data, în timp ce curățam baia, el a venit cu portmoneul meu și l-a aruncat în cada în care era apă cu diverse soluții. Și atunci m-am enervat pentru faptul că el scotocește prin geantă și decide singur ce să facă cu lucrurile mele. Am țipat la el. În următoarea secundă mi-a părut rău și tot umblam după el prin casă cu scuzele: “iartă-mă Leuțu, mămica nu a fost corectă.” Apoi i-am explicat că aici sunt banii noștri, banii cu care noi cumpărăm lăptic, biscuiți, banii cu care ieșim la teren de joacă. Dacă îi aruncăm în apă nu-i mai putem folosi, respectiv nu putem să cumpărăm nimic. Știi că de atunci el nu a mai luat portofelul niciodată. Și poate să stea la vedere, dar el nu-l ia. Am mai strigat când a avut febră timp de 5 zile și plângea încontinuu. La un moment dat am cedat nervos și am strigat: “eu nu știu ce ai, eu nu știu ce să fac”… Din păcate am astfel de momente. Dar îmi dau seama repede că greșesc și îl iau în brațe, îl pup, îl liniștesc, și în câteva secunde el râde, e ok. Dar asta nu mă face să fiu mândră de mine.
Ce crezi despre pedepse? Le aplici sau ești categoric împotrivă?
Nu cred că am aplicat vreodată vreo pedeapsă. Unicul lucru pe care l-am făcut, atunci când a rupt a doua oară o carte, i-am luat toate cărțile, le-am pus pe un raft sus și am zis: “gata! nu știi să te joci cu ele, le punem sus.” Dar oricum mi-a arătat să-i dau cărțile de sus și eu am cedat… E mic pentru pedepse. Mai este la noi o glumă: “dacă ești obraznic, te duc la bunica,” deși bunica îl alintă, îl pupă, îl dezmiardă.
Și bunica aude?
Aude.
Și nu se supără?
Se supără. 
La noi mai este problema că el are mereu două teritorii în care poate să migreze. Dacă taică’său îi zice pe un ton mai sever să nu pună mâna la priză, el fuge repede la bunica pentru că știe că acolo e mila. Dacă bunica îi spune să nu umble la telecomandă, el vine repede la mine. Mereu știe că are unde migra. Dar am zis că în curând asta se va încheia pentru că trebuie să existe regulă. Am mai remarcat că dacă eu îi fac vreo observație, mama mea îi spune înapoi: “ascult-o pe mami, mami are dreptate, nu se poate.” Deci, mama e de partea mea!
Cine e șeful în relația voastră? A ta cu Leo…
Leo – el e boss-ul.
Cum faci ca să obții cooperarea lui?
Compromisul – chiar de la această vârstă. Adică îl iau cu bombonica. Nu știu cum percepe el informația, dar funcționează. Dacă încerc să-i impun ceva țipând, nu funcționează. Numai cu drăgălășenii. Chiar dacă e mic, e deja personalitate. Ceva îi place, altceva nu-i place. Și în cooperarea asta recunosc că eu cedez de cele mai multe ori.
Ce este mai important pentru tine – ca Leo să fie îmbrăcat stilat și curat, sau să-l lași să-și aleagă singur hainele?
Copilul meu nu este cel mai stilat și nici curat. Eu deja am dat mâinile jos la capitolul curățenie. Avem câteva haine noi cu etichetă pe care le păstrez pentru când ieșim undeva. În rest, toate sunt pătate. Și e important să-l las să se murdărească pentru că am văzut că are atâta bucurie de la acest proces. Mai ales când mănâncă singur.
Cei din jur sunt mai speriați de fenomen, dar eu nu. Cred că am depășit asta. La capitolul să se îmbrace singur – am luat câteva feluri de încălțăminte de iarnă și îl las să aleagă singur cu care vrea să se încalțe. Și el alege, nu știu după ce criterii, dar alege singur. E clar că nu se asortează cu pantalonii, dar îl las cu ce vrea el. La fel uneori și cu pantalonii. Poate nu fac corect, dar pe mine mă amuză când văd cum un copil de un an și șapte luni își alege vestimentația.
Dacă ai fi în vreun loc în care ar exista doar McDonalds și lui Leo i s-ar face foame, ce faci?
Și cât timp ar presupune să stau acolo?
Vreo 2, 3 ore.
Mhm. Deci, eu înțeleg că McDonalds nu este sănătos, dar dacă aș fi într-o asemenea situație, i-aș da să mănânce ceva de acolo. Noi am avut un astfel de caz. Era un altfel de fastfood la un teren de joacă. M-am gândit că o să-i dau pâinica de pe hamburger, dar el a vrut cartofi fri. Sigur că m-am îngrozit, dar i-am dat. Și mă gândesc că dacă e o singură dată, nu se întâmplă nimic.
Dar bomboane?
A încercat o data, dar nu i-am dat-o eu. A găsit-o și a gustat. Altfel nu. În schimb, a mâncat înghețată.
În curând veți merge la grădiniță?
Mai tare insistă bunica și Vitalie cu grădinița. Deși eu am nevoie de o oră liberă pe zi ca de aer. Eu nu sunt o mamă tipică care poate să stea 3 ani în concediu de maternitate. Eu admir mamele care pot, ăsta e un talent. Dar eu am vise, ambiții, și devin frustrată dacă nu îndeplinesc un task pe lună. Cumva parcă timpul trece pe lângă mine și eu nu fac suficient. Sigur că să crești un copil e un lucru măreț, dar vreau să fiu exemplu frumos pe toate planurile. Nu sunt mare carieristă, dar am nevoie totuși să intru mai des în studiou. Sau, elementar, eu am nevoie de o oră de 3 ori pe sătpămână să mă duc la sport. Și am încercat să mă duc cu Leo, dar e ireal.
Cum au fost apropo aceste ore la sport?
A fost… alergătură după Leo în sala de sport. 
El e curios, el vrea să pună mâna peste tot. Pentru mine, însă, sala de forță este camera pericolelor pentru un copil.
Ce vârtsă avea?
Prima dată am fost cu el la sport când avea vreo 8, 9 luni pentru că efectiv nu aveam cu cine să-l las. Atunci a fost ok pentru că el era mai mic și făceam totul cu el în brațe. Doar că efortul era triplu. Următoarele dăți însă el deja alerga și era imposibil să fac ceva.
Deci pe la un an mamele să nu încerce să se ducă cu picii lor la sport?
Depinde și de copil. Al meu nu stă. Și culmea e că el nu stă nici la alții în brațe. Antrenorul voia să-l țină, dar nu a mers. Așa că am întrerupt sportul. Și am zis că atunci când îl voi da la grădiniță, eu voi folosi acest timp pentru sport, canto, studiou. Știi, ca cel care încă nu are bani dar deja i-a cheltuit, așa și eu cu timpul meu.
Să revenim la grădiniță. De stat sau privată?
Eu nu știu cum aș fi gândit sau ce aș fi ales dacă mama mea nu era în sistem. Ar fi greșit să-l dau la o grădiniță privată când știu că el va fi în siguranță maximă în grădinița unde mama mea e director. Plus că eu știu foarte bine ce fel de educatori sunt acolo, de câte ori vin controalele la grădiniță, cum se face igiena. E foarte frustrant când mămicile se aruncă cu declarații când de fapt nu știu situația și toate dedesupturile. De când sunt mamă, m-am confruntat foarte des cu replici de genul: ”copii noștri petrec foarte mult timp la grădiniță și la școală, așa că educatorii sunt obligați să îi educe.” Nu! Noi, părinții, suntem obligați să-i educăm. Noi îi naștem pentru ceva. Educatorii sunt obligați să-i învețe matematică, engleză, să numere, să îi supravegheze la teren de joacă, atât! În rest, educația depinde de mama, tata, bunei. Nu trebuie să ceri lucruri pe care nimeni nu e obligat să le facă pentru copilul tău. Și inițial m-a bulversat întrebarea: “cum îndrăzniți să vă dați copilul la o grădiniță de stat?” De parcă îl duc la închisoare. Apoi am râs și am înțeles că nu e cazul. Și apoi, eu nu judec pe nimeni. Dacă tu poți să-ți permiți să-ți dai copilul la o instituție privată, poftim. Și acolo sunt pedagogi buni, evident. Sigur că sunt educatori care au nimerit întâmplător în această profesie, dar sunt alții cărora le iese. Eu nu aș fi educator nici pentru un milion de euro pe lună. Sincer. Pentru asta trebuie să ai nervi de fier.
Ce calități ai vrea să cultivi în Leo în primul rând?
Aș vrea să fie un om cu bun simț. Poate asta e rău în ziua de azi. Am observat că mulți ideri de opinie de la noi sunt oameni care nu sunt neapărat și cu bun simț sau cu cei 7 ani de acasă, dar eu aș vrea totuși ca el să aibă calitățile care sunt tot mai rar întâlnite astăzi. O să-l învăț neapărat că trebuie să lupte pentru ceea ce-și dorește. Dacă el are un plan și e foarte sigur că asta vrea să facă, el trebuie să meargă, să arate că e puternic, e bun, că e lider. Pentru visul tău trebuie să lupți, dar în societate trebuie totuși să rămâi om, să ai niște principii, niște valori. Să știi că familia e pe primul plan, nu cariera, nu ambițiile. Pentru că seara oricum iei cina în familie, sau fugi la mama să te mângâie pe cap. Mie așa mi se pare.
Ce eviți să faci din ceea ce au făcut părinții tăi la vremea lor, în ceea ce privește educația lui Leo?
Spre deosebire de părinții mei, eu voi face tot posibilul să îi descopăr talentul și să îl ajut. Sunt sigură că aș fi avut altă stimă de sine dacă ai mei ar fi observat pasiunea mea pentru muzică de mică. Eu știu că erau alte vremuri și ei nu aveau timp, dar asta a fost o lecție foarte bună pentru mine. Nu vreau să decid pentru el. Vreau doar să-l ghidez astfel încât el să știe exact ce vrea să facă în viață.
Ce carte de parenting îți place și o recomanzi?
Îmi plac cărțile Montessori. Ceea ce am memorizat de acolo e că până la vârsta de 6 ani copiii nu învață. La ei orice informație vine atât de firesc și natural. Știu mame care nu ies la terenul de joacă pentru că lor me este frică… Nu știu cât de corect este. Mie mi se pare că copilul trebuie să încerce, să vadă, să știe, să descopere. Dar nici nu vreau să fiu mama care dă sfaturi altora. Nu sunt genul de om. Eu fac foarte multe lucruri instinctiv, cum cred, cum simt. E primul meu copil și e firesc că sunt pe alocuri mai neîncrezătoare în talentul meu de mamă, mai stângace, dar mereu voi da ce-i mai bun și voi cere de la mine să fiu mai bună.