Idei cum să porți paltonul în această toamnă

Pentru că toamna și-a intrat pe deplin în drepturi, iar diminețile și serile sunt destul de reci, paltonul devine un must-have vestimentar pentru această perioadă. Acest articol nu doar că îți va ține de cald, dar și îți va întregi ținuta. Fiind o piesă vestimentară mereu la modă, paltonul poate fi purtat în diverse combinații.

În 2021 sunt la modă paltoanele supradimensionate, în culori calde, ca o sfidare a restricțiilor impuse de pandemie. Chiar dacă nu vei ieși din casă prea des, asigură-te că ai în garderobă un palton care te va ajuta întotdeauna să transformi și cele mai banale ținute, în ceva de invidiat. Azi îți propunem mai multe idei pentru a-l purta în această toamnă!

Palton și eșarfă oversized

În diminețile reci vei avea nevoie de o eșarfă, care să te protejeze de frig. Astfel, optează pentru o eșarfă oversized. Aceasta, legată peste gulerul paltonului, îți va da un aer chic și te va face să arăți bine, în ciuda vremii mohorâte. Pentru un plus de culoare, alege eșarfele în diverse nuanțe de maro, bej, portocaliu, violet sau gri.

Palton peste rochie

Dacă vrei să arăți elegant în această toamnă, alege întotdeauna să porți peste rochie – un palton. O regulă de care trebuie neapărat să ții cont este ca paltonul să nu fie mai scurt, pentru a nu crea linii inestetice.

Palton purtat pe umeri

Vedetele internaționale aleg să poarte paltonul doar pe umeri, fără a-l îmbrăca. Astfel, acesta protejează de frig, dar scoate în evidență și ținuta purtată dedesubt. Pentru a întoarce toate privirile, poți opta și tu pentru un outfit bicolor, asortat cu o pălărie în aceeași nuanță cu paltonul.

Palton lung și cizme până la genunchi

Dacă îți place să îmbraci fuste, le poți purta cu cizme până la genunchi și cu un palton lung. Acesta te va face să pari mai înaltă, dar și să fii în trend cu tendințele acestei toamne. În plus, să știi că poți opta pentru fustele din piele, la modă și ele în acest sezon.

Palton, tricou și blugi

Pentru un look cât mai natural, alege să porți paltonul peste tricou și blugi. Cu o astfel de ținută nu vei da niciodată greș, iar dacă îți dorești să treci neobservată, vei obține imediat acest efect.

Indiferent de modelul de palton ales pentru această toamnă, asigură-te că îți vine perfect și te simți comod în el. Astfel, orice ieșire din casă va fi una plăcută!

Foto: https://unsplash.com

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.