Topul vedetelor internaționale cu mulți copii

Nu poți avea o carieră de succes și o familie mare? Unele celebrități vin să combată acest mit și s-au ambiționat să-și facă timp pentru muncă, dar și pentru familie. Am realizat un top al ”mamelor-eroine” din lumea starurilor care reușesc să găsească împlinire atât pe plan profesional, cât și pe cel personal.

Victoria Beckham (fosta membră a trupei Spice Girls) și soțul ei, David Beckham, sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani și au împreună 4 copii. Pentru Victoria, experiența maternității a fost „cea mai mare realizare” a ei. Vedeta a declarat pentru revista Hello: „Maternitatea m-a dus într-o călătorie neașteptată care m-a surprins, m-a educat, dar și care m-a buimăcit de multe ori!”

Actrița Hilary Duff a adus pe lume cel de-al treilea copil în martie, o fetiță, pe care a numit-o Mae James Bair. Vedeta americană, în vârstă de 33 de ani, a postat o poză din timpul nașterii, în care apare soțul ei, Matthew Koma, dar și ceilalți doi copii mai mari.

Jessica Alba este mamă a trei copii: Hayes (3 ani), Haven (9 ani) și Honor (12 ani). Totodată, actrița este fondatoarea unei afaceri prospere: ”Honest Company”, care produce diverse articole pentru copii. În acest moment, se pare că Alba e foarte concentrată pe cariera ei. Aceasta joacă rolul unei mame, Nancy McKenna, în serialul ”L.A.’s Finest”.

Jessica Simpson se află în lumina reflectoarelor  de mai bine de 20 de ani. Deși lumea o cunoaște datorită cântecelor ei captivante și pentru reality show-ul ei iconic, Jessica Simpson este mult mai mult decât atât – este o soție iubitoare și mamă a trei copii. Cântăreața nu are nicio problemă să împărtășească numeroase poze ale copiilor ei pe platformele sale de socializare. Pe fiica cea mică a vedetei o cheamă Birdie (în traducere Păsărică).

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.