Cum să alegem și să purtăm corect dresurile în perioada rece a anului

Dresurile sunt articole vestimentare care nu lipsesc din garderoba unei femei în perioada rece a anului. Acestea scot în evidență frumusețea picioarelor, dar și ascund micile imperfecțiuni, în același timp ținând și de cald. Însă, dacă nu sunt purtate corect, dresurile creează incomodități și fac o ținută să pară inestetică.

Grosimea dresurilor este indicate cu parametrul „den”, care reprezintă grosimea firului din care este țesut ciorapul. 1 den înseamnă că 9000 metri din firul respectiv cântăresc un gram. În general, cu cât valoarea den este mai mică, cu atât ciorapii sunt mai transparenți, mai delicați, dar și mai fragili.

Conform acestui criteriu, dresurile se împart în:

Ultratransparente: au mai puțin de 10 DEN

Sunt acele dresuri foarte subțiri, care creează impresia că piciorul este gol. Aceste dresuri sunt purtate în special vara.

Transparente: au între 10-20 DEN

Sunt dresurile puțin mai groase, care pot fi purtate zi de zi. Acestea oferă pielii un aspect natural dacă este aleasă varianta mată.

Semiopace: au de la 21 la 40 DEN

Sunt dresuri mai rezistente decât cele transparente, dar lasă să se vadă pielea destul de bine.

Opace: au de la 41 la 69 DEN

Aceste dresuri pun în evidență picioarele, dar nu lasă pielea prea la vedere. Sunt ideale pentru perioada de toamnă sau primăvară.

Opace-groase: au de la 69 la 99 DEN

Acestea sunt dresurile ideale pentru perioada iernii. Sunt destul de groase și subliniază frumos silueta.

Megaopace: au peste 100 DEN

Atunci când vrei să te protejezi de ger și frig, potrivite sunt dresurile megaopace. Pot fi purtate în special cu fustă sau rochie.

Calitatea și transparența dresurilor depinde nu doar de grosimea firului, ci și de compoziția acestuia. Astfel, dresurile subțiri sunt în general fabricate din lycra sau microfibă. Dresurile mai groase au în compoziție microfibră și fibră acrilică (lână artificială).

Cum alegi mărimea potrivită a dresurilor

Alegerea dresurilor este un pas important. O mărime prea mare va face piciorul să arate inestetic, iar o mărime prea mica – va incomoda. Mărimea potrivită poate fi determinată cu ajutorul tabelului de pe cutie, în care e indicat raportul dintre șolduri, înălțime și greutate. Cele mai des întâlnite dimensiuni de pe ambalaj sunt:

S (small) – mărime mică

M (middle) – mărime medie

L (large) – mărime mare

XL (extralarge) – mărime foarte mare

E bine de știut că fiecare producător poate avea gradația proprie de mărimi, astfel încât, înainte de a procura dresurile, este indicat să ceri sfatul vânzătorului.

Cum alegi dresurile calitative

Un indicator al calității dresurilor este mirosul. De obicei, firmele mari folosesc în tehnologia de fabricare parfumuri foarte scumpe, lucru pe care fabricile mici nu și-l permit. Astfel, un miros plăcut este o dovadă a unui dres de calitate.

Un alt criteriu de care ar trebui să ții cont atunci când cumperi dresuri sunt cusăturile. O cusătură fină și plană înseamnă un dres de calitate, iar cusăturile mășcate, care se observă ușor pe sub hainele strâmte, indică faptul că echipamentul folosit la fabricare nu este unul performant și calitativ.

Cum să porți corect dresurile

Atunci când alegi o pereche de dresuri, trebuie să ai în vedere locul și ocazia cu care le vei purta. Pentru birou sunt indicate dresurile de culoarea piciorului. De asemenea, aceștia se poartă și la ținutele de culoare deschisă. Dacă porți o ținută colorată sau închisă, dresurile pot fi și ele negre sau colorate.

Dresurile cu diferite imprimeuri sau cele colorate, le vei purta la ținutele casual și jucăușe, nicidecum la cele office sau sobre.

BINE DE ȘTIUT! Toate dresurile se spală manual și nu se usucă pe calorifer sau la soarele fierbinte,  pentru a nu le deteriora!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.